vendredi 8 juillet 2011

Las Vegas - Downtown

7 iulie 2011
Incepem sa ne obisnuim cu orele astea, ne culcam din ce in ce mai tarziu si ne trezim tot asa. Alexandra inca se trezeste la cu noaptea in cap dar isi face de lucru pana reusim si noi sa deschidem ochii.



Dupa primul breakfast buffet la Cravings am renuntat la tipul asta de mic dejun (deocamdata) si am revenit la clasica cafea (solubila adusa de acasa) si un biscuit. La celelalte mese Alexandra a vrut desigur burgeri ca doar ii spusesem de acasa ca in America vor fi mari cat o farfurie zburatoare. Nu ne-am inselat si ea a fost incantata la inceput desi n-a reusit niciodata sa dea gata nici macar jumatate. Dupa doi uriasi din asta acum nu mai cere burgeri, a ramas la pizza, macar are dimensiuni mai umane.



Faptul ca portiile sunt imense nu ne deranjeaza dar ca ingredientele sunt dulci asta da. Oricare dintre ele, inclusiv carnea. De sosuri nu mai zic, pana si ketchupul, desi aceeasi marca pe care o gasim si in Franta, aici e de doua ori mai dulce. De aceea nu reusim sa terminam portiile oricat ne-ar fi de foame. Dealtfel de cand am ajuns aici, marea amatoare de dulciuri din mine n-a pus gura pe nici o prajitura. De abia in seara asta m-am aventurat si mi-am cumparat un cheescake imens din care insa n-am luat decat o inghititura…  Sper sa gasesc totusi ceva cat de cat comestibil pana plecam altfel voi reusi contra-performanta de a ma ingrasa in timp ce sufar de foame…





Cat despre preturi, ca tot intreba Motanik, pana la urma constatam ca nu-s atat de mici in LV pe cat le lauda ghidurile. Un burger clasic intr-un restaurant din hotelurile de pe Strip e in jur de 15$. Plus berea . Sigur, e putin pentru restaurante din hoteluri de lux dar nu fata de ceea ce e in farfurie. Ieri am mancat chinezeste in food court ul din Outletul de langa centru, a fost ceva mai ieftin, in jur de 8$ cu tot cu jumatea de kil de Cola obisnuita dar n-as mai manca si alta data acolo... cel putin nu acelasi fel de mancare (extrem de dulce), dar cum sa le deosebesti? In seara asta am mancat intr-un "diner", in loc de cartofi prajiti ne-au adus un ...castronel cu fructe. Langa hamburgeri si omlete, asta e imaginea pe care o are aici 'mancarea sanatoasa" :) In plus, ne-au adus din partea casei cate un pancake cu ceva alb deasupra, semana cu o sfera de inghetata. Am luat o lingurita zdravana si nu stiam unde sa scuip... era unt :))



Ieri ne-am trezit iar cu noaptea in cap si am luat directia Premium Outlet. Daca tot nu am participat la principala activitate din LV, gamblingul, macar shoppingul sa nu ne scape. Nu sunt multe de spus doar ca outletul asta e aproape de strip, doar o statie de autobuz express (2$ o calatorie) si ca nicaieri in Europa nu am vazut asa preturi. Noi nu aveam o lista prea lunga de shopping, principalul obiect de cult cautat erau evident blugii, cum sa plec din America fara ei? Ne-am oprit deci direct la Levis’s ,45$ perechea, am intrebat de 2 ori ca sa fiu sigura ca nu e vreo greseala...





Desi la dus fusese foarte simplu, o statie cu autobuzul luat din spatele hotelului Treasure Island, la intoarcere ne-am prins urechile si ne-am topit de caldura. Autobuzul trebuia luat in acelasi sens in care venisem, face un fel de bucla si se reintoarce pe Strip, dar de unde sa stim asta ? Noroc cu un sofer de taxi care ne-a trimis la statia corecta dupa ce asteptasem vreo 15 min la 50C, mai aveam putin si ne lichefiam ca si cladirea din imagine





La intoarcere autobuzul a trecut insa prin Downtown, orasul vechi, si cele cateva strazi zarite in fuga ne-au cucerit. Aveam in plan sa vizitam Fremont street, acum eram hotarati sa mergem in aceeasi seara. Ne-am intors deci in Downtown pe inserat si n-am regretat nici o secunda. Cea mai formidabila experinta de pana acum. Downtown e Las Vegasul vechi, acolo unde au aparut primele cazinouri, spre deosebire de megalomanul Strip acolo strazile au dimensiuni umane si atmosfera are un farmec desuet. Abia acum simtim pentru prima oara ca am ajuns in Far West, in Vestul Salbatic. La fiecare ora fixa o bolta cu milioane de beculete se aprinde peste Fremont Street si deasupra strazii zbarnâie tirolienele, cativa curajosi se dau pe sfoara dintr-o parte in alta. 3 sau 4 scene sunt montate de-a lungul strazii si muzica anilor 80 rasuna asurzitor din toate colturile. Ma uit acum la poze, incercand sa le aleg dar imi dau seama ca nici una nu reda corect atmosfera, sunt prea statice or acolo totul e in miscare, luminile, oamenii, muzica. Se poate trece cu suces pe lista locurilor care trebuie vazute macar odata in viata…











- continuare: Viva Las vegas

3 commentaires:

  1. multumesc Doruletz, ma faci sa ard de nerabdare sa treaca timpul mai repede sa ajungem si noi. cat mai stati in Vegas? stiu ca urmeaza LA, corect? asa ca te rog si de acolo sa ne mai spui si despre mancare, preturi si chiar si shopping. 45 dolari o pereche de Levis? aici nu costa atat nici cand e mama reducerilor :D

    pupici fetitei tale dulci, spune-i ca ador ochelarii ei! (btw, aia cat au costat? :D am si eu o pasionata de ochelari, cu o intreaga colectie, asa ca o sa cautam si noi asa ceva)

    astept continuarea. :)

    RépondreSupprimer
  2. Ai ghicit foarte bine, mancarea are tone de zahar si 'corn starch', adica amidon, asa ca te poti usor ingrasa doar mirosind-o sau uitandu-te la ea.
    Exista totusi scapare, puteti sa comandati in fiecare restaurant o salata (house salad, de preferat nu Cezar salad), la care se poate adauga 'grilled chicken breast', adica piept de pui pe gratar. Cereti "dressing on the side", adica vinegreta separat (ca daca nu, va vine salata inecata intr-un sos gretos si nu ati rezolvat nimic - dressingurile de salata fac cat 5 burgeri :-). Si puiul ala din care s-a extras pieptul e hranit cu zahar si tetraciclina probabil, dar e totusi o scapare daca va e foame si vreti sa mancati ceva cat mai aproape de normal. De asemenea, se pot comanda oua, "sunny side up", adica ochiuri, care iar nu se prea pot indulci...
    Distractie placuta in continuare, citesc cu placere ce scrii si revad cu bucurie locurile...

    RépondreSupprimer
  3. anca merci de sugestii, intradevar alain si-a luat salate uneori dar dupa aspect nu cred ca a rezolvat mare lucru :))
    eu mi-am luat castraveti murati de la "delicatessen" (nu stiu cum le zice la restaurantele evreiesti) pe care i-am mancat goi, si de foame dar si ca sa-mi taie greata de la atata dulce. desi nu-i sigur ca aia nu aveau zahar.

    motanik, azi plecam din LV dar nu spre Los Angeles. am inchiriat o masina cu care vom face turul canioanelor si parcurilor naturale. peste vreo saptamna vom ajunge la LA

    RépondreSupprimer