Kingman, Arizona - Route 66

9 iulie 2011

Prima etapa a excursiei in Vestul Salbatic am ales sa fie la Kingman, la doar 130 mile de Las Vegas. E planuit sa fie doar o halta in drumul spre Marele canion, prea departe sa ca sa fie facut dintr-o bucata.
Masina era inchiriata inca de acasa, am cautat mult cele mai bune preturi si am gasit pana la urma un curtier de inchirieri, Car del Mar. Ei ne-au facut rezervarea la Alamo si urma sa ridicam masina de la aeroportul din Las Vegas pe 8 iulie. Am inchis bagajele, am zis Bye, bye camerei de hotel din Mirage si ne-am urcat in taxi, directia centrala de rent a car din aeroport.

De fapt nu e chiar in aeroport ci alaturi, cei ce inchiriaza masina venind direct de la aeroport au navete speciale care ii aduc acolo. Taxiul a fost mai ieftin decat ne asteptam, doar 19$. Avem o problema cu tipsurile, ne cam incurcam cu socotelile. La restaurant am inteles (cred), cel mai simplu e sa dublezi suma de taxe. La taxi ? Nu stim, e suma fixa sau tot procent ? Azi am facut o medie si i-am lasat 4 dolari.

Masina am recuperat-o rapid, am platit un mic supliment ca sa ne dea o clasa superioara si iata-ne in garaj pe aleea cu SUV uri. Aici e la libera alegere, toate cheile sunt in contact, nu ne ramane decat sa o alegem pe cea care ne place cel mai tare si sa plecam cu ea.
Eliminam din start orice coreeana sau japoneza, noi vrem masina americana! Ne raman de ales intre dodge, ford si jeep. Alegem dodge, instalam scaunul de masina pt copil si iata-ne imbarcati « on the road » :-)





Nu ne vine sa parasim asa repede Las Vegasul asa ca ne intoarcem spre oras. Intentionam sa mai vedem odata Fremont street si sa mancam acolo de pranz, inainte de a indrepta spre Arizona. Se vede ca locul ne-a impresionat… pana si Alex intreaba cand ne vom intoarce la Las vegas si daca putem sa locuim tot la Mirage ? Ziua locul are alt farmec, unul mai linistit. Muzica tot rasuna din toate directiile dar nu mai e asurzitoare. Si lipsesc beculetele dar si fara ele tot e plin de culori.




Mancam la Main street, un cazinou vechi in forma de gara. Mai incercam odata bufetul dar nici acum nu ne-a dat pe spate. In plus bufetul te obliga sa mananci mult si fara rost iar felurile de mancare, desi variate nu sunt prea grozave. Din pacate si seara in Kingman, tot intr-un restaurant bufet am nimerit… Vazand cum isi umplu unii farfuriile si cat de raspandite sunt bufeturile ma intreb cum de mai exista oameni slabi ?



Cand in sfarsit ne-am indurat sa parasim Las Vegasul (nu inainte de a-i cumpara lui Alex jucaria dupa care tanjea de la inceput adica o… masina de joc :-) ) , spre iesire am reusit sa vad in sfarsit celebra pancarta pe care o cautam de cand am venit : Welcome to Faboulus Las Vegas !

Drumul pana la kingman a fost intins... la propriu. Peisajele nu seamana cu nimic cunoscut, avem senzatia de spatiu nesfarsit si de capat de lume. Am ajuns in Vestul Salbatic. Ii spun Alexandrei ca dupa colinele nisipoase ar putea sa apara oricand un trib de indieni si ea se bucura :)




Kingman-ul ne-a intampinat cu furtuna care a mai racorit aerul. Orasul nu are nimic special in afara faptului ca face parte din traseul “route66”. O gramada de panouri ne indica asta. E si un muzeu de cowboy, sper sa avem timp sa-l vedem maine. Welcome to far West!



Stam la Quality Inn un motel tipic american pe marginea soselei.


In seara asta am fost la cumparaturi, lapte, iaurt, biscuiti si mai ales apa pentru traversarea desertului. Ne-am regasit cu greu printre marci si alimente complet necunoscute. Voiam un iaurt dar imposibil sa gasesc unul simplu, toate erau combinate cu ciudatenii, de la frisca la tort…
Cand am iesit din magazin –(Walmart) se insera si iarasi am avut aceeasi stranie senzatie de capat de lume… Oare am visat vreodata ca o sa-mi cumpar iaurt intr-un supermarket dintr-un mic orasel din Arizona?





- continuare: Mother road route 66