15 iulie 2011
Desi se anunta calduri mari (100F nu ma intrebati cat inseamna ca e la fel ca si cu milele, nu ma obosesc sa transform, la tv aici zic ca 100F inseamna canicula iar eu ii cred pe cuvant ca asa e :-) ) azi ne imbracam cu pantaloni lungi si ne luam puloverele in masina. Mergem sa vedem Bryce Canion si se zice ca poate fi racoare, altitudinea medie la care ne vom plimba e de 2400m (asta in metri o stiu din ghidul nostru, nu ca m-as fi apucat sa transform feet-ii americani sau cum s-or mai numi unitatile lor ca sa scriu aci :-). Bryce e ceva mai departe, la 80 de mile de Kanab. Sarim peste breakfastul cu bacon, inca doua ca ala de ieri si trebuie sa-mi refac garderoba. Revenim la cafea + biscuit si lapte pt alex si suntem gata de drum.
Soseaua e a fel de dreapta, trecem prin cateva sate si in fiecare remarcam masina sheriff –ului parcata la margine de drum… Cu asta se ocupa sheriff-ii aici, supravegheaza masinile care le traverseaza orasul ? O fi chiar serifful in masina sau vreun manechin (am vazut si asta la iesirea din Kanab, masina politiei parcata la marginea drumului si un manechin in uniforma si cu ochelari de soare la volan…) In rest, aceeasi atmosfera de western, cu case scunde dar late, cu peluze si camioane parcate in fata, cu ranchuri si vaci (negre!) care pasc pe intinsele campii ale vanatoarei.
Rarele masini pe care le intalnim sunt evident cele ca a noastra, inchiriate de turisti. Aceiasi turisti pe care ii descoperim in carne si oase la canionul rosu, primul punct de pe lista vizitei. Chiar la marginea drumului se inalta un fel de creneluri rosii parca zanele au facut castele de nisip… Dealtfel cu povestea asta cu zane o atrasesem pe Alex sa vedem inca un canion, ea isi facuse deja plinul de peisaje cu canioane… Locul e superb dar din pozele cu Bryce pe care le vazusem imi dau seama ca e doar un aperitiv :-)
Ajungem in parc, platim intrarea, alti 25$ /7 zile la fel ca si la Zion, la fel ca si la Grand Canyon, de data asta insa avem voie sa facem traseul in masina personala, naveta nu e obligatorie. Facem un tur la visitor center sa vedem ce ne asteapta, cumparam cateva vederi, imaginile de pe ele sunt fantastice, parca copiate dintr-un film SF.
Cand ajungem la primul View Point ne dam inca odata seama ca pozele nu reflecta decat o vaga imagine a realitatii… O mare de hoodoo, un fel de stanci in straturi de culori diferite, se intinde in fata noastra.
Panourile indica traseele de drumetii, pana si ele au nume sugestive, fairyland, tara zanelor. Asta zice si Alex ca acolo sunt casele zanelor si ar vrea sa venim noaptea sa le vedem. Dupa pranzul (daca se poate numi astfel) la unul din snackurile din parc, continuam traseul si ne oprim la aproape toate view point-urile… Se vede pana departe spre orizont, sute de km fara nici un semn uman, nici o sosea, nici o asezare, peisajul are ceva de inceput de lume… Dupa primele 3 opriri alex adoarme in masina, adevarul e ca afara e o caldura inselatoare, soarele arde aproape fara sa-l simtim, suntem la peste 2000m.
Dintre toate view point-urile cel mai spectaculos mi s-a parut Bryce Point, e si cel mai inalt (2800m) si de acolo se intinde in fata o mare de hoodoo, turnuletele roz de pe vremea cand se jucau zanele in nisip…
Canionul Bryce e impresionant, diferit de celalate, are doar un singur defect: numele! Vine de la un mormon care a trait acolo in secolul trecut si ar fi construit un oarece sistem de irigatii... Totusi puteau sa le spuna altfel locurilor astea superbe, cum ar fi sa se numeasca la noi vreun munte Costica?
Pe la 14h00 facusem toate opririle si eram gata sa facem drumul spre casa. Daca il facem fara alte opriri, la 16h00 suntem la hotel, timpul de parcurs pare incredibil pentru cei ca noi care sunt zilnic la volan in traficul parizian…In Franta, un drum de 300km dus intors, pana in normandia sa zicem, pe timp de vacanta de vara, ne-ar fi luat de doua ori pe atat, pana la 14h00 probabil de abia am fi iesit de pe periferic (centura Parisului). Nu mai pun la socoteala modul nestresant de a conduce, nimeni nu depaseste aiurea, nici un idiot nu face apel de faruri si nici nu ti se lipeste de bara din spate ca sa te oblige sa mergi mai repede…
Ne mai oprim la un popas turistic, vizitam gift shopurile si cascam un pic gura la « ranch »-urile amenajate pentru rodeo… Pe drum sunt cateva lucrari care ne intarzie un pic, Alain imi spune sa fac poze la panouri cu cuvinte care in franceza au sens de injuraturi si un pic mai tarziu imi spune sa fotografiez « la ferme » care se vede in zare. Alex face jocuri de cuvinte si ma intreaba daca papa a zis sa fotografiez « la ferme » pentru ca e o injuratura sau pentru ca voia intradevar o poza cu ferma ? :-) Uneori ma intreb de unde ii vin ideile astea cand ei ii e dificil si sa se incalte singura…
Odata ajunsi la hotel nu scapam de tradionala baie in piscina, Alexandra nu vrea sa renunte la ritual oricat am incerca noi sa o convingem ca suntem obositi. E foarte cald si soarele arde chiar daca e ora 18h00 iar apa e destul de rece. Dupa baie iesim sa mancam, de data asta alegem celelalt dinner «Rewind », cu atmosfera de anii 50, distributor de coca de epoca, banci in scai rosu si alb, Betty Boop la usa (alex zice Betty Bouc, adica in franceza « Betty tzap » ceea ce ne amuza teribil spre enervarea ei), fotografii vechi pe pereti. Mancarea nu e cine stie ce, comand specialitatea casei (ceva cu french fries) si imi aduce un platou pentru trei persoane plin cu cartofi prajiti care au deasupra branza topita si amestecata cu ciuperci si ceapa. Mi-am luat doza de grasimi pentru o luna… La sfarsitul mesei alex primeste cadou o inghetata imensa pe care evident nici macar nu reuseste sa o inceapa ca lumea, darmite sa o termine…
In seara aia am fost ultimii clienti, am inchis restaurantul...
mi-nu-nat!
RépondreSupprimer