Be sure to wear some flowers in your hair...
In dimineata asta iar facem bagaje. Alex incepe sa intrebe daca mergem la aeroport, ar vrea sa mai stea in America dar de acum parca ar vrea si acasa. Cu totii am cam obosit de atata « road » dar ne pastram entuziasmul, mai avem un oras de descoperit si inca nu unul oarecare.
Ne luam la revedere de la hotelul inflorit si de la Monterey si pornim spre ultima destinatie americana.
If you’re going to saaan fraaanciscooo…
Afara e tot ceata, aproape ne-am obisnuit cu ea. Si se zice ca nu trebuie sa ne asteptam la mai bine, dimpotriva, San Francisco e poreclit The Fog City. GPS-ul spune ca pana in San Francisco facem doua ore, nu vrem sa ne oprim, o sa mancam de pranz pe undeva pe acolo. Soseaua trece printre dealuri galbene, din loc in loc presarate cu vita de vie, ne gandim la vinul Californian pe care doar alain l-a incercat aseara aici in Monterey, eu pana acum am gustat numai berea.
GPS-ul are dreptate, dupa doua ore intram in San Francisco, incep sa apara panourile care indica Golden Gate Bridge, chiar el? mi se pare ca visez… Nimerim in ambuteiaje, primele pe care le vedem in America, nu ca le-am fi dus dorul. In fata noastra apar si primele strazi care urca si coboara, in cate filme am vazut imaginile astea? Nu putem merge la hotel, e prea devreme, check –in-ul se face abia dupa 15h00. Trebuie sa alegem un cartier de vizitat pana atunci si unde puteam sa mergem prima data daca nu in “hashbury” sau HIP sau cartierul hippie… Haight Ashbury.
“If you’re going to saaan fraaanciscoo, be sure to wear some flowers in your haaaair …” acum si alex fredoneaza melodia asta :-)
Nu gasim locuri de parcare, s-a dus “visul nostru american” in care ne urcam in pat direct din masina. Ne invartim pe strazi in panta doar doar o aparea vreunul, e frumos, e soare, admiram casele victoriene colorate dar loc de parcare nici pomeneala. Si ne e si foame. Ne hotaram sa folosim cartea de credit pentru un parking cu plata, lasam masina … suntem in saaan franciscooo (fara flori in par!!)
Tot ghidul nostru ne indica un restaurant chiar pe Haight street, se numeste « Cha cha cha » si e mexican. Mergem direct acolo, pe strazi e multa lume, se canta (se urla uneori) la fiecare colt de strada, se striga, se fotografiaza, se vorbeste mult. Restaurantul e un mexican la limita kitschului, deja ne-am obisnuit si cu asta. E foarte mult zgomot inauntru si nu neaparat din cauza muzicii. Oamenii vorbesc foarte tare, pot cu usurinta sa urmaresc conversatia care are loc 2 mese mai incolo. Nu e specific restaurantului asta ci americii in general, am remarcat de la inceput zumzaiala cu multi decibeli ca pe o diferenta culturala. Si in restaurantele din franta se vorbeste mult dar aproape in soapta.
Ne grabim sa iesim de acolo, restaurantul nu merita o cronica culinara, in schimb cartierul trebuie descoperit. Casele sunt colorate si asa cum le stiam din filme : cu scari la intrare, balcoane si terase din lemn. Superb, exact asa cum ni-l imaginam, sau poate si mai frumos ! Cum ziceam mai sus, strada principala se numeste Haight Street si e plina de lume. Sunt multe baruri si magazine flower-power. Printre ele il descopar si aici pe cel ce ma incantase la Los Angeles, Bettie Page, magazinul retro cu rochii din anii 50 !! Vreau si euuu…. Din pacate chiar nu mai e loc in bagaje pentru jupoane, ar fi trebuit sa vin cu o valiza goala. Data viitoare cu siguranta.
Ceea ce ne surprinde inca de la inceput e numarul relativ mare de cersetori si oameni ai strazii. Unii chiar par sa sufere de oarece dereglari mintale ceea ce nu e in masura sa ne creeze sentimentul de siguranta. Ne spunem ca asa o fi doar pe aici, in cartierul hippie.
Trecem pe langa alte magazine speciale, unul dedicat… mortii, plin de animale impaiate, brr, de ce am intrat aci ? Multe buticuri de tatuaje si multe multe baruri. E animatie si e plin de turisti (francezi mai ales).
La intoarcere spre parking, parasim strada principala si mergem pe cele paralele, aici sunt numai case cu scarile care pleaca din strada, nu-s hoarde de turisti, de fapt e chiar pustiu, nu-s nici cersetori si nici cantareti ambulanti care urla numai ei stiu ce, e umbra si e liniste, merita plimbarea.
Cand ajungem la masina e deja racoare, de fapt vremea a devenit foarte bizara, simtim cum ne arde soarele dar in acelasi timp bate un vant foarte rece, parca am fi la tropice dar cu vantul de la polul nord. Si inca era doar inceputul…
Si pentru cine nu-si aminteste melodia "If you're going to saaaan Fraanciscooo...." aici:
mai stati! ca m-am obisnuit cu ziua si descoperitul unui nou loc, ce ma fac eu cand va intoarceti la Paris? :)
RépondreSupprimer