Din Vestul Salbatic spre Los Angeles

16 iulie 2011

Ne despartim cu nostalgie de Kanab, ne-a placut in oraselul asta. Nu ii spunem la revedere inainte de a lua iarasi un mic dejun cu omlete si baconuri alaturi de John Wayne. Am mai fi stat cu el dar trebuie totusi sa ne grabim, avem 4 ore de drum cu masina pana la Las vegas si de acolo luam avionul spre Los Angeles…

Drumul face zig-zaguri pe linia de frontiera intre Arizona si Utah, suntem cand intr-un stat cand in altul. Traversam cateva orase, Hurricane, Washington sau St george, nu scrie nimic in ghidul nostru despre ele deci nici eu nu pot sa spun prea multe. Peisajele sunt la fel de superbe, inca nu ne-am obisnuit cu ele si ne tot asteptam sa apara indienii calare dupa vreo stanca, mai ales ca traversam si cateva rezervatii.







In St George decidem sa ne oprim, avem doua ore de avans si nu vrem sa bantuim prin aeroport prea devreme. Nimerim intr-o zona comerciala imensa si parcam fix in fata unei librarii mormone! ha, ce sansa, ne repezim inauntru sa vedem de aproape cum arata!





Dupa ce am studiat biblia mormona sub toate formele ei, intram in Mart-ul de alaturi. E imens si are preturi incredibile. Iesim de acolo cu vreo 5 Cd-uri de muzica clasica, cateva tricouri Route 66 si o pereche de pantofi colorati si cu beculete care se aprind cand mergi pentru alex…la casa ni se anunta pretul, doar 38$ pentru tot ?? te pomenesti ca pentru asta ne-or cere la iesire sa ne convertim la mormonism ? Nu e insa nici o capcana, astea sunt preturile pe aici…



Dupa micul dejun copios nu prea ne e foame si ne hotaram sa mai mancam doar la Las Vegas, oricum vom ajunge cu cel putin 2h in avans fata de ceea ce ne propusesem ;
Dintr-o data soseaua sa ingusteaza si de-o parte si de alta apar pereti de stanca… suntem in Virgin Canyon, drumul e superb, habar nu aveam ca va fi astfel, nici unul din ghidurile noastre nu-l mentioneaza.





Dupa ce trecem muntii (de fapt am trecut prin ei) apare desertul, cat vezi cu ochii nu e nici un strop de umbra, doar tufe de maracini si cactusi razleti ca in desenele animate cu Speedy Gonzalez… La un moment dat, in zare, apare Stratosphere, semn ca ne apropiem de Las Vegas. Inca odata ne gandim ce idee traznita sa construiesti un turnul babel in mijlocul desertului…






Punem in GPS adresa Stratosphere, ne gandim sa pierdem timpul acolo mai ales ca stim ca e si un dinner alaturi. Dar cu putin inainte de destinatie vedem cazinoul Circus Circus si ne amintim ca pe asta nu l-am vazut deloc. Lasam masina in « free parking » si ne repezim inauntru unde stim ca e racoare… Inca din parcare se simte mirosul inconfundabil al cazinourilor, miroase special, a mocheta amestecata cu fum de tigara (am spus ca in cazinouri e liber la fumat in interior?) si masini de joc...Acum daca ma gandesc bine nu-mi lipsise deloc mirosul asta :-)






Inauntru nimerim in plin cosmar. Lume “ca la circ”, parca nu-mi aminteam sa fi fost atat de agglomerate cazinourile?? Imi dau seama insa ca e sambata si ca noi (din fericire !!) nu petrecusem nici un weekend in LV. Buna alegere ! Trecem printre masinile de joc si nimerim intr-un cosmar si mai mare : sub o cupola imensa, un balci in toata regula, cu atractii care se rotesc in toate sensurile, cu copii si adulti care urla din toti plamanii, cu lume care impinge si tipa… Dupa cele 9 zile de pace si liniste, de desert, canioane si orasele calme ne simtim agresati de zgomot si de lumini. Nici macar alexandrei care altfel adora manejurile nu-i vine sa se urce in vreunul... Mancam la un mexican din interior, putin si prost si ne grabim spre iesire. Mai bine in aeroport decat aici. Pentru cei ce vor veni dupa noi in Las Vegas doar doua sfaturi : nu veniti in weekend si ocoliti Circus Circus !!








Inainte de a ne duce spre aeroport trebuie sa ne despartim de masina… Ne-a servit bine si ne placea de ea. Ajungem in acelasi garaj de unde o luasem, sunt multe firme acolo, noi cautam Alamo. Ne asteptam sa dureze ceva timp, sa stam la coada dar de fapt nu au trebuit mai mult de 5 minute, sunt sageti peste tot care indica unde sa parchezi, ne-am oprit in spatele altei masini care tocmai venise, angajat Alamo a aparut intr-o secunda, a facut turul masinii, a scris ceva pe un terminal pe care il avea in mana, i-am dat cheile si gata ! asta e tot ? da, bye, bye !
Luam naveta pentru aeroport, ne ducem sa ne inregistram bagajele, mai lasam 60$ pentru asta… nu degeaba biletele pareau ieftine. Ne mai pun si sa scoatem 2kg dintr-o valiza ca e prea grea… noroc ca bagajele de mana erau lejere.
Drumul e scurt, doar 40 min si in curand suntem in LAX, aeroportul din Los Angeles (unul dintre ele). Trebuie sa luam iarasi naveta si sa ajungem in garajul Alamo sa luam cealalta masina care de data asta ne va insoti pana la avionul spre Paris… Dupa ce recuperam bagajele iesim sa asteptam naveta pentru rent a car, e cate una pentru fiecare firma, noi trebuie sa o asteptam pe cea pentru Alamo. E racoare ceea ce ne surprinde dupa caldurile din desert, incepem sa scotocim dupa pluovere prin rucsac, se simte briza oceanului. Dealtfel asta a fost unul din marile atuuri ale orasului, clima blanda tot timpul anului. Ziua e cald dar nu sufocant iar noaptea e chiar racoare…


Cei de la Alamo (asa or fi si altii) sunt extraordinar de eficace, in cateva minute suntem in masina (pe care iarasi, tot noi ne-am ales-o din parcare). De data asta e un Jeep si e ceva mai « mica » decay Dodge-ul din LV dar nici nu avem nevoie de mai mult fiindca nu mai mergem pe coclauri… Iar « mica » este in comparatie cu ceea ce vedem pe strazi aici, daca ar fi sa comparam cu ceea ce vedem acasa, e tot un tanc si asta…




Pornim spre hotel si pe drum incercam sa luam cat de cat pulsul orasului. Pana acum, dezamagire, e ca o periferie interminabila, ne intrebam cand si unde incepe orasul ? de fapt nu incepe, am ajuns la hotel (pe Sunset Blvd in Hollywood) si parca suntem in Villiers sur Marne, periferia pariziana… Singurele puncte pozitive sunt palmierii de-a lungul strazilor, asta ne face sa mai ridicam privirea de la mizeria de pe trotuare si, exclusiv pentru mine, magazinul de pantofi pe care il zaresc din masina la intersectia unde se afla hotelul… e imens, pantofi cat vezi cu ochii, « chaussures à pertes de vue » cum striga si Alex… Se impune o vizita macar atat daca tot nu mai avem loc in bagaje.







Ne instalam in camera, hotelul e corect, (Hollywood Comfort Inn) dar nu cine stie ce desi n-a fost unul ieftin. Are parcare gratuita ceea ce nu e rau deloc, am vazut peste tot placute cu parcare interzisa sau doar intre anumite ore dupa care tow away adica bye bye masinuta. Lasam bagajele si coboram sa mancam ceva, dupa cele doua inghitituri cu noduri de la circus circus, ne e foame . Mancam chinezeste la Thai Foon (sau era thailandez) si eu am iarasi norocul de carne de porc dulce pe care abia o gust… Pe strazi, pe langa hotel, o fauna ciudata, cersetori si homelessi, indivizi care reazema zidurile si care au figuri nu prea prietenoase… nu e prea incurajant pentru o plimbare… Suntem prea obositi oricum…