Los Angeles -orasul periferie

17 iulie 2011

Prima dimineata la Los Angeles ne trezim tarziu, la 8h00, se vede ca dereglarile orare s-au dus demult. Cand suntem gata e prea tarziu pentru micul dejun la hotel, coboram la Starbucks-ul din fata. La lumina zilei cartierul nu pare mai incurajant decat pe intuneric, sunt multe fast fooduri in jur, un magazin Dress for less (hmm, suna bine), magazinul gigantic de pantofi,  un mic supermarket si cam atat.

Starbucks-ul e chiar langa hotel, intram, cer un espresso si mi se cere sa-mi spun numele ! Ce mai e si asta, te trec pe lista neagra a CIA daca nu bei spalatura de vase americana? nu vrea sa-i arat si pasaportul ? O tampenie, cica vrea sa scrie pe pahar numele ca sa te strige apoi « cand e gata », desi nu era aproape nimeni in buticul lor de 3m2…



Azi ne-am propus sa vedem Famous Walk of Fame, mainile si picioarele starurilor imprimate in asfalt si sa facem un Tour of Movie Stars in Beverly Hills. Pornim pe jos, nu poate fi prea departe, noi suntem pe Sunset bulevard iar stelele sunt pe strada paralela aflata la un block distanta, Hollywood Blvd. Dealtfel hotelul isi zice “near walk of fame” adica pe undeva p’acolo :-) .





Intradevar, nu e departe, urcam un deal, apreciem soarele bland al diminetii, ne face bine sa simtim briza dupa clima arzatoare din desert, eu cu alex topaim putin pe strada de bucuria unei noi zile de vacanta si dupa 5 minute de mers vedem prima stea pe trotuar… Ni se par mici, (ne-am obisnuit cu dimensiunile americane), iar pe jos ni se pare murdar (ne-am obisnuit cu curatenia din orasele cowboy-lor mormoni).



Citim numele de pe stele, unele le cunoastem, cele mai multe insa nu. Il gasim pe Friz Freleng, parintele panterei roz si alex e incantata. Ii explic ce e cu numele si cu stelele de pe jos si vrea si ea una. Sunt unele libere, nu-i ramane decat sa o merite :). Alain e surprins sa-i gaseasca si pe Yehudi menuhin sau Arturo toscanini...





Cautam teatrul chinezesc ca sa vedem urmele mainilor in asfalt. Nu e greu de gasit, lumea se buluceste acolo si toti sunt cu ochii pe jos de parca si-au pierdut portofelul. Iarasi dezamagire, sunt placi de beton simple, una langa alta, n-au aceleasi dimensiuni si e greu de dibuit care a cui e. Mai ales in imbulzeala din jur. Reusim totusi sa descoperim cateva mai interesante tinandu-ne dupa ghidul unui grup care urla in gura mare numele actorilor mai cunoscuti.











Tot de aici pleaca si tururile de vizita a orasului, sight seeing, sunt multe companii si sunt si mai multe propuneri de parcurs, ce sa alegem? In ghidul nostru scrie ca Starline ar fi cea mai corect alegere pentru « movie stars tour » si ne hotaram sa-i urmam sfatul. Luam bilete, ni se pare scump, aproape 100$ pt toti trei dar daca tot am ajuns aici… Masina e un van fara « capac » cum zice alex, adica decapotabila, inauntru incap in jur de 12 persoane. Turul dureaza 2h si va incepe spre ora pranzului...cand e caldura mai mare. Avem nevoie de apa si palarii.



Pe biletul nostru scrie 11h20 si trebuie sa asteptam in fata teatrului impreuna cu alti turisti. Apare un individ care zice urmati-ma, urcam scarile in centrul comercial care se afla in spatele teatrului si alergam dupa el pana la o iesire unde individul ne zice  senin ca nu era randul nostru…Dupa amabilitatea si zambetul cowboy-ilor, "los agelenosii" sau cum s-or numi locuitorii de aici ni se par foarte dezagreabili... Ne intoarcem la locul initial, un alt sofer apare si cere biletele, noi ii spunem ca nu e ora noastra, era doar 11h00, asta ne zice ca nu-i nimic. Impresia e de dezorganizare absoluta, suprinzator fata de ceea ce am vazut pana acum aici.

In sfarsit, pornim, adie vantul si soarele nu se simte prea tare deocamdata… Soferul e si ghid in acelasi timp, incepe cu West hollywood, ne spune despre restaurante si terase unde au mancat tot felul de celebritati. Urmeaza turul de 2h prin Bevery Hills .. nu am mare lucru de zis despre asta, am vazut ziduri si porti inalte, doar cateva case « la vedere », cea a lui Colombo de ex, dealtfel doar pe aia o mai tin minte, plus poarta casei lui Michael Jackson fiindca am vazut-o de atatea ori la tv, in rest ma uit la pozele facute si nu mai stiu ce si de ce am pozat ziduri, garduri si copaci. Vi le arat si voua dar nu ma intrebati care  a cui e. Cate o dama plimba cainele sau face jogging (suntem duminica dimineata) si toti se repezed sa o pozeze, absolut ridicol. Vedem apoi Rodeo Drive cu magazinele de lux, e la fel cu Avenue Montaigne parizian, exceptie fac doar palmierii. Fata de mizeria de pe strazile Hollywoodului, aici totul pare aseptizat, aproape artificial. Pe majoritatea strazilor lipsesc trotuarele …





















Ultima parte a turului ne duce pe inaltimile hollywoodului sa vedem literele de pe deal. Sunt departe si se vad mici, de abia se disting… Se zice ca fiecare litera a fost « adoptata » de cate o vedeta altfel ar fi fost lasate in paragina. Nu suntem dezamagiti de imagine, stiam ca asa se vede, dar nici foarte extaziati nu suntem. In afara de celebritatea imaginii altfel nu are nimic spectaculos.



Cand scapam in sfarsit din cosmarul masinutei Movie Star Tour e deja 1h00 si ne e foame. Plecam « in jos » pe walk of fame, ghidul nostru scrie despre doua restaurante nu departe de Teatrul Chinezesc. Pe strada e aglomerat si murdar, vanzatoriambulanti ne asalteaza cu oferte, e plin de buticuri de suveniruri tinute de mexicani sau chinezi. Daca n-ar fi palmierii ne-am crede in plin Barbes, la Paris. Asta e celebra Walk of Fame ? Probabil din cauza cladirilor foarte scunde are un aer de provincie sau de cartier de periferie care s-a deghizat in metropola. Dezamagitor.






Gasim restaurantul Pig’n Whistle, inauntru e intuneric si racoare, lumea urmareste finala meciului de fotbal feminin intre USA si Japonia. Chelnerul e in varsta, nu ne mai mira, e foarte volubil, vorbeste tare si rade mult, spune glume… dar imi da impresia ca am intrat in scenariul unui film, nimic nu e natural. Portiile sunt tot imense, pana si portia din menu de copil al lui alex ar satura 5 persoane. Are cel putin 6 snitele de pui puse in varful unei tone de cartofi… O portie de dinozaur.





Urmarim si noi meciul in timp ce mancam, USA conduce in prelungiri, din pacate se ajunge la lovituri de la 11m si ca de obicei in faza asta cel mai slab castiga, adica Japonia. Pacat, tinusem cu USA si eu si alex, pentru ca ne-a fost gazda buna in vacanta pana acum (exceptand LA pe care tot nu reusim sa-l iubim).

Dupa masa ne continuam plimbarea pe jos, vrem sa ajungem la Ameoba, un magazin de muzica ce isi zice cel mai mare din lume. Pana acolo, mai intram in cateva magazine de pe walk of fame, gasec unul cu rochii model anii 50 si n-as mai fi iesit de acolo


Zic bine cei care spun ca in LA fara masina esti ca acul in carul cu fan… Pe harta distantele par mici, in realitate un block (distanta intre doua strazi paralele) poate fi intins pe kilometri… Ne aventuram totusi pe jos pana la magazinul de muzica. Nu numai distanta e o problema ci si faptul ca trotuarele sunt pustii, normal, daca toata lumea merge cu masina. Ici colo cate un homless impinge de un carucior de supermarket sau cate un individ cu fata care nu prea inspira incredere asteapta (ce ?) la cate un colt de strada, cativa pusti pe skateboard-uri care nici ei nu arata a premianti… in rest, pustiu. Ajungem la magazinul de discuri, e intradevar imens, pasionatii pot pierde o luna printre rafturi. La fel de mare ca si cel de pantofi :-)


Ne intoarcem la hotel fiindca suntem « epuizati » ca sa o citez pe alexandra. Parcurgerm aceleasi strazi cu fauna nu tocmai atragatoare, imediat cum parasesti artera turistica, hollywoodul isi arata fata ne-atragatoare.





Ne odihnim putin si spre seara vrem sa facem un tur cu masina in LA, se zice ca nu poti sa-l apreciezi decat de la volan. hotaram sa mergem spre unul din cartiere, Venice de ex… Pentru cine nu stie, LA nu e un oras ci un conglomerat de cartiere, 88 la numar, fiecare cu administratia lui. Megalopola e intinsa pe orizontala ca o placinta, de la est la vest are 80 de mile si peste 10 milioane de locuitori.
Ne-au trebuit 30 min sa ajungem in Venice si cand GPS-ul ne-a anuntat ca am ajuns la destinatie eram pe o straduta intunecoasa cu case de-o parte si de alta. Am facut cale intoarsa, Alexandra a adormise deja in masina, de mancat lasam pe maine.