Zion, canionul de-andoaselea

14 iulie 2011

In sfarsit o dimineata in care nu avem bagaje de facut si nici nu trebuie sa o luam din loc spre alt hotel. Ne-am hotarat sa incercam breakfastul de la hotel, 6$ de adult si 4$ de copil. A doua incercare a breakfastului buffet american se dovedeste mult mai reusita decat prima, la Las Vegas, unde am platit de 3 ori mai mult pentru aproximativ acelasi lucru. Chiar daca alegerile erau mai multe si mai variate, cat poti sa mananci intr-o dimineata ? In plus, aici stam cu John Wayne la masa :-)
Fiindca avem burtile (prea) pline de omlete si baconuri, nu putem sa o luam din loc imediat asa ca mai ramanem la masa sa scriem vederi, am cumparat o tona si pana acum nu am trimis nici una. Alex vrea sa trimita la scoala ei, toti animatorii de la centre d’accueil i-au cerut sa le trimita vederi cu lumini din Las Vegas…






Cand terminam scrisul si cafeaua nu mai avem decat sa imbarcam in masina copilul cu tot cu acesoriile lui (DVD, DS, carti, culori si jucarii), cateva sticle cu  apa (« Drink water , you're in the desert now »), GPS-ul si ghidurile si sa pornim la drum. Azi ne-am propus sa vizitam Zion, un parc natural la vreo 40 de mile de Kanab (nu ma puneti sa transform in km ca nu ma pricep) .



Soseaua e o linie dreapta asa cum a fost de fapt tot timpul pana acum. In afara de cateva camioane imense suntem aproape singuri. Fata de traficul din Paris aici circulam parca pe luna … Ma gandesc ca as putea sa incerc sa ma urc la volan, pare copilaresc de usor.



Si chiar este. Totul e sa ma obisnuiesc cu inactivitatea mainii drepte si a piciorului stang, masina e automata iar eu tot dau sa schimb vitezele. Uraaa, am facut-o si pe asta,  conduc un mastodont de 5 tone pe soselele din Utah !

O sa fiu insa modesta si o sa spun ca si o maimuta antrenata ar putea conduce pe soselele americane largi, drepte si aproape pustii. Sau cel putin asa au fost pana cand am intrat in parcul Zion si au inceput coborasurile si serpentinele. Daca existau cateva serpentine in toata America, exact cand sunt eu la volan trebuiau sa apara… Totusi, am ajuns cu bine in parcarea de la Visitor Center, ba chiar, spre uimirea mea am reusit sa si parchez ditamai tancul…



La fel ca la Grand Canyon, lasam masina in parking si luam navetele gratuite. Trecem intai pe la buticul de la visitor center sa luam o palarie cu sopârla pentru alex si una de ranger junior… tot pentru ea :-). Umplem sticlele cu apa, aici nu e nevoie sa o cumperi, sunt robinete cu apa potabila peste tot. Afisele avertizeaza ca trebuie sa bei ca o camila, suntem in desert. Multi au “camel bak”, un fel de rucsacei plini cu apa si prevazuti cu un furtun la capat din care poti sa bei cand ai chef fara sa scotocesti dupa sticla prin rucsac.


In parc, pana si asfaltul e rosu ca sa nu strice peisajul:


E ora pranzului si ne e foame. Acum stim cum functioneaza navetele, ne urcam intr-una din ele si ne dam jos la statia unde scrie restaurant. Aici statiile nu sunt « view point »-uri ci locuri de unde se pleaca pe trasee de drumetii. De data asta nu mai admiram canionul de sus ci suntem chiar in el, vedem canionul de-andoaselea.







La restaurant ( e mult spus, de fapt doar un snack) e plin de francezi. Evident, e ora pranzului pe care orice francez o respecta chiar daca s-ar anunta sfarsitul lumii peste cateva ore. Alex le ofera un spectacol gratuit in fata dozatoarelor de bauturi unde eu incerc sa ii spun intre ce si ce are de ales, nu-i nici o surpriza, sunt mereu aceleasi, iar ea cedeaza psihic si incepe sa urle: "Iar cola? de cand am venit aici numai cola imi cumperi, nu ai zis ca nu e buna pentru copii?"... Atunci am remarcat ca 90% din clienti erau francezi, dupa cum au intors capetele spre noi cu gura pana la urechi... Trebuie sa spun ca pentru ea socul culinar a fost mult mai mare, i s-au incalcat toate regulile alimentare invatate la cantina scolii sau acasa… aici am facut exact pe dos decat i s-a tot spus pana acum si e total dezorientata . Nu-i nimic, si noi suntem la fel :-)

Mancam ca la "cantina" americana, adica cate un burger +  cola, alexandra face un compromis si vrea pizza + apa,  :-) Apoi ne umplem sticlele cu apa de robinet si pornim pe jos prin padure. De o parte si de alta, stanci imense, rosii si drepte ca niste santinele. Alex e incantata, daca prin orase nu-i prea place sa se plimbe si incepe repede sa se vaite « je suis epuisée » (« sunt epuizata"), « je vais m’effondrer » ("o sa ma prabusesc"), aici a prins-o cheful de escaladat muntii .


















Mie peisajul mi s-a parut mult mai impresionant inainte de intrarea in parc, cand am trecut cu masina printre stancile roz, slefuite parca de un sculptor urias.











In rest, e frumos desigur, e grandios chiar insa cred ca e nevoie de timp pentru traseele de drumetii, altfel e mai greu de apreciat. Dupa cateva ore de plimbat cu naveta si pe jos, de admirat stanci, veverite si izvoare reci, ne-am hotarat sa facem cale intoarsa spre hotel...




Dimineata, pe drumul spre Zion, vazusem pe sosea o pancarta cu 'atentie bizoni" si imediat in stanga le-am si zarit ocoasa. Am reusit sa opresc mastodondul si am facut cateva poze. La intoarcere, bizonii erau tot acolo, dar somnolau in iarba.



Seara iesim iar prin orasul american. Mancam la Houstons’s, unul din dinnere-le cu statui de cowboy la usa si afise cu Buffalo Bill pe pereti. La sfarsit avem nevoie de calculator ca sa stim cat lasam tipsul, 15% erau deja inclusi dar se pare ca mai trebuia un additional tips, dar cat ?… Mi se pare complicata regula asta cu tipsul, ca si taxele adaugate peste tot la preturile afisate, niciodata nu stii cat va fi pretul final. Din atatea calcule, am uitat cartea de credit in carnetel dar chelnerul a alergat dupa noi pe strada sa ne-o dea. Asta inseamna ca pana la urma socotisem corect tipsul? :-) A doua zi dimineata ne-am dat seama ca nu uitasem numai cartea de credit acolo ci si palaria de cowboy a lui Alain (palarie cumparata de la Paris, din Decathlon, nu va imaginati vreun Stetson). Dimineata am trecut pe acolo sa intrebam daca nu cumva au gasit-o, chelnerita a deschis un sertar plin cu palarii si ne-a pus sa o recunoastem pe-a noastra :-)

In seara asta adormim repede, maine ne asteapta alte canioane…