Grand Canyon

10 iulie 2011

Spre seara ajungem la destinatie, adica la intrarea in parcul Grand Canyon. Din ghereta ne intampina o bunicuta imbracata in uniforma de ranger, acum ne-am obisnuit deja cu varsta avansata a celor ce sunt inca in campul muncii. Dealtfel, in afara de riduri nimic altceva nu ii deosebeste de angajatii mai tineri. Platim intrarea, 25$ de masina si incepem sa cautam Yavapai Lodge, hotelul la care cu greu gasisem sa rezervam o camera acum o luna.


In parc hotelurile sunt scumpe si doar cadrul justifica pretul, in rest sunt de fapt la nivel de motel. Pentru o noapte la Yavapai Lodge am platit dublu fata de Mirage, adica in jur de 160$. Hotelul e de fapt format din cateva baraci instalate in padure, la fereastra camerei noastre dimineata ne-a salutat o veverita. In rest camera e corecta, regasim aceeasi senzatie de Guliver in tara uriasilor, Alexandra iarasi de abia se poate catara in pat  :-)






Citisem multe despre Canion, studiasem temeinic ghidurile, ne uitasem pe hartile pe care le primisem la intrara in parc.. si ne-am dat seama ca n-am priceput nimic. Facusem o varza din Village, Rim, View points, desert view si bus lines. Intelesesem ca masina trebuie lasata intr-una din parcarile din sat si ca trebuie folosite shuttle-urile. Dar pana la hotel?

Ne-au trebuit doua zile ca sa ne dam seama cum merg lucrurile si inca nu-i sigur ca am inteles tot. Hotelurile si restaurantele sunt in Canyon Village, un soi de statiune aflata in mijlocul padurii. Aici se poate circula cu masina dar exista si linia albastra de shuttle. De la capatul Village-ului masina personala nu mai e permisa, de aici trebuie folosite liniile de naveta, rosie pentru Hermits rest route si orange pentru Kaibab trail. De-a lungul liniilor de autobuz sunt « point view-uri » unde lumea coboara sa admire canionul, unii continua pe jos, altii asteapta urmatorul autobuz, etc.



In seara in care am ajuns habar nu aveam de toate astea (nu intelesem nimic din explicatiile celor 2 ghiduri cum probabil nici voi n-ati inteles mare lucru din ceea ce am scris mai sus… :-) ) Ne-am odihnit un pic, ne-am luat cate o haina (suntem in altitudine si caldura desertului lasa loc unei adieri racoroase mai ales seara) si..cum nu stiam prea bine incotro trebuie sa o apucam, ne-am luat si noi dupa altii :-)

Am gasit o trupa adunata intr-una din statiile de naveta albastra si ne-am asezat cuminiti la coada. Coboram si noi acolo unde coboara toata lumea si ne tinem dupa turma. Deja o priveliste superba ne explodeaza in fata, unul din punctele de observatie e chiar la capatul liniei albastre.


Lumea se aseaza la coada intr-o alta statie, pricepem abia acum ca vor sa ia naveta rosie, cea care merge pe ruta Hermits Rest. Bucurosi ca am priceput in sfarsit si noi ceva ne asezam la coada, ba chiar reusim sa ne urcam in primul autobuz. Nimeni nu se inghesuie la usi, lumea asteapta cuminte sa urce doar pe usa din fata. Cand soferul spune ca nu mai sunt locuri coada se opreste sa astepte urmatorul autobuz. E ceva lume pentru ca se apropie apusul si se pare ca la apus sau la rasarit trebuie vazut canionul… Odata ajunsi in autobuz, alta dilema : unde coboram ? Intelegem ca sunt 8 statii, 8 puncte de observatie, pe care sa-l alegem ? Aplicam aceeasi metoda care ne adusese pana acolo, adica urmarea turmei si coboram la Hopi Point. Peisajul ne lasa fara cuvinte. Ne asteptam sa fie imens si grandios, e mult mai mult de atat. Nu ma pricep sa descriu si oricum toate descrierile si toate imaginile pe care le vazusem inainte de a veni aici nu redau aproape nimic din magia locului.














Dupa apusul soarelui vin navetele sa recupereze vizitatorii si sa-i duca inapoi in Village. Pe drum o soferita povesteste ceva, pune intrebari la care oamenii raspund cu veselie. Noi nu intelegem mare lucru si dealtfel nici nu ne straduim prea tare :-) « Piata » (market) se afla chiar langa hotelul nostru, magazinele sunt deschise inca, avem timp sa cumparam ceva de mancare si sa ne retragem in camera. Suntem obligati insa sa umplem un sac cu mancare pentru ca nu gasim cantitati rezonabile ca sa facem 3 sandwichuri asa ca luam pentru 10 :-)

A doua zi ne trezim cu o veverita la geam, e raiul lor, una mi s-a urcat in poala. Nu avem voie insa sa le hranim, scrie peste tot desi multi probabil o fac.





De acum mergem pe traseul cunoscut, luam mai intai autobuzul albastru apoi pe cel rosu si coboram cu o statie mai departe de cea unde fusesem cu o seara inainte, la Mohave Point. Intentionam sa mergem pe jos o mila pana la view point-ul urmator, The Abyss, unde se pare ca falezele coboara vertiginos la peste 1000m dar caldura e sufocanta. Facem poze, ne jucam cu o veverita, vedem vreo cateva caprioare si astea aproape domestice si luam shuttleul inapoi in Village. Vrem sa vedem un spectacol de dans indian, Alexandra e nerabdatoare sa-i vada costumati, a fost foarte dezamagita cand a vazut indieni, ea vrea sa aiba pene in cap, altfel nu-i recunoaste. Din pacate spectacolul e anulat iar pentru noi vine vremea sa parasim marele canion. O luam spre Cameron si pe drum ne mai oprim la cateva View point de unde asistam la imaginea fantastica a unei furtuni in haul canionului… furtuna care nu intarzie sa ne ajunga din urma asa ca grabim « pasul » masinii...

- continuare: Spre Monument Valley