Monument Valley

12 iulie 2011

La primul sunet al desteptatorului tasnim pe balcon, nu as fi sarit asa repede din pat la ora aia nici daca lua foc hotelul.
Pe terasa s-au adunat deja cativa curiosi, probabil cei care nu avusesera norocul sa gaseasca camere libere. Soarele incepe sa se iteasca din spatele West mitten butte si ne ofera un spectacol de umbre si lumini rosiatice care ne lasa din nou fara grai.







Impachetam iarasi bagajele, le urcam in masina, uitam micul dejun si cafeaua, afara se petrec lucruri mult prea interesante. Facem check-out-ul la fata indiana de la receptie, ne urcam in masina si pornim pe circuitul dintre stanci… 27 de mile de drum desfundat de pietris rosu (uneori nisip foarte fin, red dirt cum ii zic localnicii) sa vedem de aproape stancile rosii si tinuturile care au vazut atatea generatii de cowboy, de indieni, de actori si de regizori. Ne oprim dupa primul deal, vrem sa incercam solul cu piciorul. Aici e nisip rosu, foarte fin, alexandra se joaca cu el si mainile ii raman rosii. Avem si noi acum o piele rosie in masina.




In ghidul nostru scrie ca vom intalni hoarde de turisti, asa spuneau si despre marele canion, de fapt sunt doar cativa, majoriteatea europeni (francezi si italieni), nici macar cati ar fi in montmartre pe ploaie intr-o zi de luni… Gasim locuri absolut fantastice unde numai tipatul pasarilor se aude. Ne jucam de-a indienii prin pietrisul rosu care ne scartie sub picioare, cautam urme de animale si vrem sa ne lasam noi urmele acolo ca sa le dibuie mai tarziu apasii...

























Am gasit chiar si calul din imaginea pe care o alesesem pentru blog :-)



Dupa vreo doua ore iesim din parc si ne indereptam spre celalalt hotel Goulding’s Lodge. E la fel de frumos, la fel de pierdut in peisaj cu vedere superba spre preerie si cu mittenele in orizont… Spre bucuria alexandrei are si piscina:-) Hotelul e mult mai vechi decat The View, a fost fondat de doi pionieri ai vestului salbatic, sotii Goulding… casa lor e alaturi sub forma de muzeu si e interesant de vazut cum traiau.. ca in westernuri. Pozele celor doi de la inceput de secol erau peste tot. Ei sunt cei care i-au adus aici pe marii producatori de filme de la hollywood si datorita lor regiunea a devenit tinta turistilor din toata lumea. Pe usa casei, un afis il infatiseaeza pe John Wayne in marime naturala… cum putea sa lipseasca tocmai el ?






Dupa pranzul navajo cu gogosile de rigoare, ne balacim un pic in piscina si plecam sa mai descoperim din imprejurimi. Ajungem pe un drum de tara, de praf rosu, trecem printre coline maronii de forme bizare, alex zice ca sunt ca un caca de urias … suntem de acord, totul pare ireal in jur.




Ne intoarcem spre Goulding grocery, luam apa si ceva de mancare pentru seara asta, nu vreau sa mai risc gogosi cu cine stie ce, deja am dureri de stomac de la pranz.





Ne facem cate un sandvis si il savuram pe terasa cu fata aspre desert si mitenele fantastice. Cateva fulgere si un enorm curcubeu vin sa completeze peisajul de poveste… Nu sunt adepta excursiilor in natura, mie imi plac orasele, vreau sa vad oamenii si obiceiurile lor… dar aici e un loc magic de unde imi pare rau ca plecam a doua zi. As mai fi ramas macar 3 zile, chiar daca in jur nu e nimic, doar sa stam pe terasa si sa savuram apusuri si rasarituri de soare peste splendoarea de relief…








*

- continuare: "On the road again prin Arizona si utah"