22 iulie 2011
Cea mai cumplita iarna am trait-o intr-o vara la San Francisco.Mark Twain
Ajungem la hotel, se numeste Larkspur si se afla aproape de Downtown, langa Union Square, pe strada Sutter colt cu Powell Street. Aici asa se repereaza adresele, e mai simplu sa spui intersectia decat numerele de la case care merg din suta in suta si te ametesc. Sutter e ‘fondatorul ‘ al orasului, un fel de ciobanul Bucur care a fost primul « gasitor » de aur in muntii din jur. Desi aurul s-a terminat repede, a aparut argintul si mai tarziu « siliciul » (cu Silicon Valley) si au transformat satul de pescari in megalopola de azi. Greu de crezut ca n-au trecut nici macar doua secole de atunci...
Camera o depaseste in marime chiar si pe cea de la San Simeon, de fapt nu e o camera ci o suita cu dormitor si sufragerie. Nu aveam nevoie de atat dar doar asta mai fusese libera. Pentru inca 27$/zi ( !!) lasam masina in parcarea hotelului, (iarasi regretam vremurile din vestul salbatic cu parcari la usa…) si plecam pe jos sa descoperim orasul.
Ghidul nostru (al « meu » adica, Le routard) zice ca spre deosebire de LA, San francisco poate fi vizitat pe jos sau utilizand cu mijloacele de transport in comun. Deocamdata insa nu ne gandim la asta ci vrem sa luam turul de noapte sight seeing, autobuzul cu etaj. La iesirea din hotel gasim brosurile iar receptionistul (pe care il cheama Kevin si care chiar are mutra de Kevin) ne spune ca el ne poate face o reducere. Super, suntem de acord, ii platim un avans de 10$ si urmeaza sa platim restul de 40$ soferului. Autobuzul cu etaj, double decker, pleaca la 18h20 din Union Square, la doua blockuri distanta. Primul lucru ce ne sare in ochi e insa faimosul tramvai tras de cablu, cable car, trec chiar pe langa hotel, pe Powell Street. Lumea se inghesuie in ele, multi se tin de bara si stau cu picioarele atarnand pe afara asa cum au vazut desigur in filme. Trebuie neaparat sa facem o tura cu ele.
Cand vine autobuzul ne repezim spre locurile de pe puntea de sus, descoperita, ca sa vedem mai bine orasul. Ghida imparte cuverturi … devenim circumspecti, e un pic racoare dar o sa fie chiar asa de frig ? Ne imbracasem cu pantaloni lungi si geci dar totusi e iulie . Cand am pornit am constatat ca nu era frig, era de-a dreptul glacial !! Vantul rece si taios sufla atat de tare pe puntea de sus incat am crezut c-o sa ne transformam in blocuri de gheata. Pe alex am invelit-o in doua paturi, inclusiv fata si capul, am tinut-o strans in brate si tot povesteste si azi tuturor ca a suferit de “frigul vietii ei” ("le froid de ma vie" :-) )… Nu mi-a mai ars prea tare nici de poze nici de admirat orasul, nu ma gandeam decat cum sa scap din frigider.
Autobuzul a facut turul cartierelor : Tenderloin (unde "routardul" nostru spune ca nu e prea rezonabil sa te aventurezi mai ales seara), JapanTown, linistit si fara multa animatie. Trecem pe langa o biserica (cred ca Glide Memorial Church ) despre care inteleg din explicatiile ghidei ca e frecventata si de cei ne-religiosi care vin doar ca sa asculte cantecele de gospel. Vad ceva care seamana a Opera trecem deci si prin centrul civic si ne oprim in Alamo Square ca sa vedem celebrele Painted Ladies. Casele sunt intradevar superbe, ma intreb cum o fi sa locuiesti in ele… cu toate autocarele care se opresc in fata si toti turistii care se holbeaza in sufragerie, nu trebuie sa fie prea placut. Dealtfel doar una nu are obloanele inchise, celelalte sunt camuflate.
Traversam Nob Hill, cartierul italian si ajungem pe malul oceanului in Fisherman's Wharf... unde frigul si vantul devin aproape insuportabile. Suntem in California sau am aterizat din greseala la Polul Nord ?
Aici autocarul se opreste si puntea de sus s-a golit dintr-o data, lumea fuge speriata care incotro sa se puna la adapost de frig. Noi adunam paturile abandonate de ceilalti si ne refugiem intr-un colt decisi sa ne intoarcem spre centru tot cu autocarul infruntand riscurile gerului. E tarziu si nu avem chef sa cautam alt mijloc de transport, mai calduros. In drum spre centru traversam cartierul chinezesc, e pustiu, e tarziu si toate magazinele au obloanele trase. Trecem pe langa un restaurant italian, Uncle Vito’s unde la o masa stau doua doamne in varsta, imbracate in pantere care ne fac semne amicale si ne trimit zambete… se pare ca e noua forma de reclama, a doua zi le-am gasit in acelasi loc.
Cand ne-am dat jos din autobuz dupa cele 90 de minute eram congelati si nu stiam cum sa intram mai repede la caldura. La fel erau si ceilalti, nu ne-au mai cerut nici macar cei 40$ diferenta de bilet, fata care facuse pe ghidul era si ea om de zapada, pe deasupra ea fusese imbracata cu pantaloni scurti !! Ne-am indepartat tremurand, am intrat intr-un magazin ca sa consultam ghidul, nu mai rezistam afara chiar daca pe strada nu sufla vantul chiar asa de tare pe cum il resimtisem pe acoperisul autobuzului. Gasim un diner pe langa Union square, Lori’s, se zice ca are decor din anii 50.
Intradevar ne aminteste de cel din Kanab, are aceleasi banchete rosii si aceeasi betty boop in fundal dar e de vreo 10 ori mai mare. Coada e pe scari, trebuie sa asteptam sa se elibereze o masa. In fata noastra asteapta o familie de francezi cu doi copii aproape de varsta alexandrei, vorbim putin cu ei, de abia aterizasera si vor face aproape acelasi parcurs ca si noi doar ca in sens invers…Am intalnit foarte multi francezi in calatoria asta, si noi care ne inchipuiam ca vom avea o vacanta originala. Mai lipsea putin si intalneam vreun vecin sau vreun coleg de birou :-)
Mancarea nu e cine stie ce (iar burgeri, iar cartofi prajiti, iar budweiser) dar decorul e intradevar simpatic. Fiecare masa cu banchete are un juke box in miniatura (din pacate, spre nefericirea alexandrei, nu functiona in seara aia), pe bar troneaza o vaca in marime naturala care bea dintr-o sticla de coca cola, intr-un colt e un avion adevarat cu elicea invartindu-se inca, un ford mustang iese din zid…etc
Plecam spre hotel, e deja tarziu, maine trebuie sa profitam de ultima zi de America…
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire