 |
| Upper Antelope Canyon |
 |
| Upper antelope canyon |
 |
| Upper antelope canyon |
In noua noastra "locatie" (am inteles ca e un cuvant la moda :)) avem o mica problema: nu stim cat e ceasul. Page e in Arizona dar frontiera cu Utah nu e prea departe si o parte din Lake Powell e dincolo de ea.... inclusiv hotelul in care stam?? nu am reusit sa aflam pana acum:). Intre cele doua state e o ora diferenta, drept urmare cand am pus ceasul sa sune la 7h00 (ei da, a trecut vremea decalajului orar care ne facea sa ne trezim dis de dimineata) l-am pus dupa ora din Utah dar se pare totusi ca eram in Arizona si era doar 6h00 dimineata. Cu toate astea n-am reusit sa plecam inainte de 8h00 (nu mai stiu dupa ora carui stat:)
Destinatia noastra de azi era canionul antilopelor (Antelope Canyon, nu ma intrebati de ce ii zice asa). Din cele citite si rascitite prin ghiduri si forumuri de "voyage", stiam ca e vorba de doua canioane unul langa altul, canionul "de sus" si "de jos" (cam ca satele de pe la noi) Upper Antelope si Lower Antelope. Stiam ca unul trebuie vizitat dis de dimineata (Lower) si al doilea (Upper) neaparat la ora pranzului, nici mai devreme nici mai tarziu, "pentru ca numai atunci lumina soarelui aprinde stancile rosii altfel mai bine nu il vizitezi" etc etc. dixit specialistii in ale vestului salbatic de pe internet. Cele doua canioane sunt pe teritoriul navajo prin urmare avem nevoie de cash. La obiectivele turistice gestionate de indieni, cartile de credit nu au mare trecere,( ma intreb de ce:)) asa ca nu am putut pleca inainte de a da cateva ture prin oras in cautarea unui ATM.
La canionul Upper am ajuns in jur de 9h00 si deja turul cu ghid de la ora 11h00 (cel recomandat, cu lumina "buna" etc) era complet! Cum spuneam, cele doua canioane sunt in mainile indienilor navajo, ei organizeaza vizitele (imposibil de mers fara ghid), ei incaseaza si banii (doar cash). Intrarea la canionul Upper e destul de scumpa, 40$/adult + 20$ de copil pentru o ora de canion. Transportul pana la intrarea in canion se face cu camioane bizare pe care le-am botezat noi "les bétailleres" (in franceza asa se numesc camioanele care transporta animale, vaci, cai etc). Asta si sunt," bétaillere" de turisti.
Cum turul de la 11h00 e deja ocupat, ne inscriem pentru un tur la 10h00. Asta inseamna ca avem aproape o ora de asteptat. Si mai inseamna ca nu le-am facut in ordinea recomandata de internautii mai priceputi ca noi. N-am avut de ales, era foarte multa lume, se pare ca jumate din europa decisese sa vada canioanele in aceeasi zi!
De la locul de plecare pana la canion sunt vreo 10 minute de mers in "bétaillere". Noroc ca ridicolul nu ucide (si ca toata lumea e in aceeasi situatie ca si noi); Ajunsi la destinatie, gasim alte vreo 10 astfel de camionete asteaptand turistii care sunt deja in canion. E mai aglomerat decat in metroul parizian la o ora de varf (de fapt, se aud si cam aceleasi limbi de circulatie).
Pentru cine nu stie, cele doua canioane fac parte din asa numitele "slot canyon", canioane "in fanta" care sunt mai mult inalte decat largi (uneori largimea nu depaseste 30cm, abia ai loc sa treci in timp ce inaltimea e de peste" 100m!) Timpul, apa, vantul etc au sapat in stanca rosie forme din cele mai spectaculoase, ar putea fi o imagine de pe alta planeta daca n-ar fi atat de mare inghesuiala umana.
Ghidul nu spune mare lucru, decat pe unde si cum se fac cele mai reusite poze. Intradevar culorile si formele ne lasa fara cuvinte.
Dupa o ora iesim din metrou... aaa, din canion si ne urcam din nou in bétaillere ca sa ajungem de unde am plecat. Desi e foarte cald si ne-a cam ajuns inghesuiala din primul metrou, hotaram sa-l luam totusi si pe celalalt daca tot am ajuns pana aici. Go for Lower deci.
Agrandir le plan
Aici, alta organizare, alte preturi (20$ adult + 12 $ pt un kid). Nu se fac 'rezervari' pe ore, primul venit primul tur servit. Pentru noi va fi deci turul de la 12h30, avem inca o ora de asteptat. Impreuna cu noi, pentru acelasi tur asteapta alte 100 de persoane! Ca in metrou la Châtelet!
Dar trebuie sa recunosc ca puteau sa fie si 1000 ar fi fost acelasi lucru, canionul asta e atat de stramt ca nu e loc de trecere decat pentru o persoana, uneori chiar si Alex trece cu greu. Se merge in sir indian si in plus destul de rasfirat pentru ca lumea se opreste pentru poze.
La inceput coboram mult pe scari pana ajungem la aproape 100 m sub stanci. Dar ceea ce ne asteapta acolo e aproape ireal. Culorile, formele, chiar si textura peretilor de stanca e una speciala, nu seamana cu nimic din ceea ce am cunoscut pana acum. Pana si alexandra (care mai devreme zicea ca se saturase de stanci rosii:)) e cucerita de canionul asta. Iesim (cu regret) printr-o fanta subtire -nu degeaba ii zice slot canyon-pe care nici nu am fi observat-o daca am fi mers la suprafata. Probabil am fi pasit peste ea fara sa o bagam in seama, fara sa ne imaginam macar ce comori se afla dedesubt, asa cum au facut inaintea noastra generatii de indieni si altii care or mai fi trecut pe aici (canionul a fost descoperit abia prin anii 30).
Dupa "tipsul" de rigoare ghidului -de data asta chiar ne-a fost de folos- abandonam vizitele pentru azi, e foarte cald si ne-a batut deja foarte tare soarele in cap si ne indreptam spre "civilizatie" adica spre Page. Mancam la Fiesta Mexicana un restaurant la care am mai fost acum doi ani... cand eram doar in trecere prin Page. Uitasem cat e de iute e adevarata mancare mexicana ("un poquito picante" pentru ei inseamna ca iti ia gura foc si iti vine sa te urci pe pereti ca speedy gonzales)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire