Un nou inceput

23 august 2011

Azi plecam spre casa, spre dezamagirea lui Alex. Avionul decoleaza de data asta din Bastia si nu din aeroportul de alaturi, Figari, asa ca mai avem un drum de facut. Avem insa timp si de altceva, unii pentru o partida de pescuit, altii pentru facut bagaje:) Tot in ultima zi reusesc sa ma las intepata de o viespe, si cand te gandesti cate din suratele ei am salvat de la inec in piscina... nu e drept:)
Se pare ca albinele de pe insula sunt specie protejata, e interzis dealtfel sa aduci albine in bagaje. Despre viespi nu stiu decat ca intepatura arde rau!

Alex e dezamagita ca plecam, ar vrea sa mai stea. Nu pentru frumusetea insulei cat pentru disponibilitatea piscinei... O consolez cu faptul ca piscina din curte va mai fi utilizabila cel mult o luna pe cand noi vom merge toata iarna la balacit in piscine. Nu ii remonteaza prea tare moralul dar totusi...

Bonifacio

Nu putem sa parasim insula fara sa facem o vizita oraselului preferat: Bonifacio. Am tot amanat-o pana acum de teama aglomeratiei, ambuteiajelor si lipsei locurilor de parcare (parca am fi parizieni traumatizati de trafic:)) dar acum se apropie sfarsitul vacantei si trebuie sa ne tinem de ritual. De fiecare data cand venim in corsica mergem cel putin odata in Bonifacio. Nu e foarte departe de Sante Lucie si mie imi place mult oraselul, de fapt ar fi si greu sa spun altceva.

Agrandir le plan
Pentru cine nu stie, Bonifacio e contruit de genovezi ca o fortareata cocotata pe o faleza de calcar. E la extremitatea sudica a insulei, de aici se  iau vapoarele catre Sardinia unde ajung in doar o ora. In spatele stancii se afla un fel de golf in care functioneaza portul, se zice ca insusi Ulysse a trecut pe aci.
Vazut de jos, de pe mare, orasul pare ca sfideaza legile gravitatiei. De sus, de pe stradutele inguste, da impresia unei alte epoci; cladiri inalte, legate intre ele prin bolti din piatra, piete mici, faleze, biserici, casa in care a locuit Napoleon. In partea cea mai de sus, cimitirul marinarilor indreptat cu fata spre mare.

 Singurul "pacat" al oraselului: vara e plin de turisti. Noi obisnuiam sa-l vedem in afara sezonului, cand locuitorii se cearta in corsicana de la o fereastra la alta si ies la o partida de petanque in piata pietii (place de marche) care da direct spre mare...
Acum e august si stradutele sunt pline ochi de turisti, totusi, spre surprinderea noastra am gasit destul de usor loc de parcare. Imi amintesc ca si anul trecut am venit aici in iulie si nu am cautat mai mult decat am fi facut-o la paris, intr-un weekend ploios (am zis ca suntem traumatizati, da?:)

Nu intarziem prea mult pe stradute, cat sa intram in doua trei buticuri de suveniruri, sa salutam marea si Sardinia care se vede in zare (uneori, cand e ceata abia se contureaza, azi o vedem de parca ar fi la doi pasi), sa mancam o inghetata... si sa spunem la revedere Bonifacio, pe data  viitoare.

articol precedent: Caldura mare

Caldura mare

21 august 2011

E cald de parca nu ar fi sfarsit de august -cand ar fi trebuit sa mai si ploua din cand in cand- ci inceput de iulie. Prin urmare iar nu avem chef de drumuri si de ambuteiaje, dimineata ne multumim cu o carte sub umbrarul din curte, la pranz cu gratarul si dupa pranz cu piscina.

Abia spre sfarsitul dupaamiezii ne decidem sa ne urcam totusi in masina fierbinte si sa facem o tura la o alta plaja din apropiere cu nume ciudat La testa... asa cum ne arata si indicatorul un pic cam obosit si cam ciuruit de gloante:)

E foarte diferit de Pinarellu, parca le-ar desparti o mare si nu doar cativa km. Aici nisipul nu e fin ci granulos, in apa sunt pietre si devine repede adanca, e locul ideal pentru studiat fauna marina pentru cei dotati cu palme si o tuba.

Pietrele din apa sunt bucuria alexandrei, stie ca ele ascund tot felul de animalute. Dealtfel se si repede sa le caute. Sunt ciudate fricile copiilor, alex urla cand vede o musca la un metru de ea dar nu se teme sa ia in mana crabi, ursini sau cate un bernard l'hermite pe care il gadila pe spate ca sa-l faca sa iese din cochilie.

continuare: Bonifaccio

articol precedent: Minuni d'ale gurii: les frappes