L'Alta Rocca

20 august 2011

E numele regiunii muntoase din sudul insulei, Alta Rocca sau Stanci Inalte. Asa e aici, nu iesi bine de pe plaja si inainte ca nisipul fin sa se scuture de pe picioare te si trezesti pe drumuri de munte serpuite si inguste, traversand sate mici si tipice locului. In doar o ora poti fi la peste 1500m, admirand marea de sus... asta face parte din farmecul insulei.

Noi nu ne-am inceput ziua la plaja ci am plecat direct spre Levie (Livia), un sat pierdut printre munti, departe de aglomeratia de pe coasta.

Agrandir le plan

Vrem sa ajungem la un restaurant celebru in zona unde se pare ca se poate gusta adevarata bucatarie corsicana. Drumul linistit la inceput o ia repede razna si o tine numai in serpentine de ni se invarteste capul.  Din loc in loc rasar sate mici, cateva case doar, si poduri despre care ni se spune ca au vazut multe tragedii, mai ales in timpul razboiului cand rezistenta corsicana le folosea drept capcane.  Bunica alexandrei ne spune povestea unui soldat neamt ucis in locurile astea ca atatia altii. Mai tarziu, dupa razboi parintii lui au cumparat o fasie de teren chiar pe locul acela si au construit o casa in care s-au mutat cu totii, parasind definitiv germania natala. Satenii i-au acceptat iar azi nepotii lor sunt localnici get beget care nu mai stiu o vorba de germana in schimb vorbesc corsicana (povestea nu spune daca fac parte din miscarea nationalista corsicana sau nu :)
Nu ne oprim in Levie desi pare animat si corsicanii care sunt cu noi in masina par sa se cunoasca si sa se salute cu toata lumea (pe unii ni prezinta si noua intr-o maniera speciala: "asta e cutare care a omorat doi oameni intr-un accident de masina si de atunci merge pe jos" etc.. .)

Urcam inca putin si ajungem la restaurant, de fapt o ferma-hotel, mai degraba o casa mai mare. Locul e splendid, ferma si restaurantul la fel, se zice ca aici vin tot felul de celebritati pentru sejururi mai mult sau mai putin lungi. Se pare ca si camerele arata grozav, plus piscina acoperita si incalzita plasata strategic langa o terasa care domina tot orizontul. Un mic paradis. Am zis cum se numeste? "A pignata "(http://www.apignata.com/ ), pentru cine are vreodata drum pe acolo merita incercat.

Meniul e fix si nu foarte ieftin dar mancarea e intradevar traditionala si excelenta. Jambon si "saucisson" corsican, friptura de miel cu ierburi de maquis care se topeste in gura, canelonni cu brocciu si cu sos de rosii proaspete si aromate, fasole (cu boabe enorme) gatita in sos, branza corsicana, fructe din gradina si gogosi cu tuica de struguri... Abia ne-am tarat afara din restaurant dupa vreo doua ore in care am mancat incontinuu, au mai ramas doar pozele:

Cand ajungem din nou acasa ne repezim in piscina, in primul rand pentru ca e foarte cald si in al doilea ca sa mai eliminam cate ceva din caloriile ingurgitate.

Seara o petrecem cu alex la ponei, a vazut in treacat clubul din apropiere si vrea si ea. Nu am ajuns pana la mare pe cal (altii o fac) dar am admirat apusul de soare din maquis.

- continuare: Minuni d'ale gurii: Les Frappes

- articol precedent La mare si la soare